Intrată în luptă în anul 1916, fără a avea experienţa războiului modern, armata română, după o înaintare rapidă în Ardeal, se confruntă, în toamna anului 1916, cu înfrângeri succesive. Înaintarea trupelor Puterilor Centrale spre București pun problema retragerii administrației la Iași. Orașul Iași era mai bine amplasat în raport cu teatrele de război, fiind aproape de granița cu Rusia, aliata României. Astfel încât, în cazul în care situația frontului devenea mai gravă, autoritățile se puteau retrage în afara frontierelor.
Retragere spre Iași a fost un proces ce s-a întins pe durata mai multor luni, debutând în octombrie 1916 și finalizându-se abia în luna decembrie. În data de 11/24 noiembrie s-a luat decizia de a fi mutate la Iași arhivele instituțiilor centrale, de a trimite în Rusia tezaurul Băncii Naționale și de a convoca Parlamentul la Iași. La începutul lunii decembrie ajunseseră la Iași atât autoritățile centrale, cât și 200.000 de refugiați.
“Ca și cum nu ar fi fost de ajuns mulțimea rușilor care invadaseră Iașiul, acum se refugiau aici puhoaie de refugiați. Haos, panică, autorități care nu știau pe unde s-o apuce. Hotărârea de transferare la Iași a unor ministere, mutarea parțială a altora, evacuarea tezaurului, convocarea Parlamentului fuseseră decise în ședința Consiliului de Miniștri din 11/24 noiembrie 1916. Cu ceva vreme înainte începuse evacuarea arhivelor, a tezaurului Băncii Naționale, a Casei de Depuneri. Pentru încartiruirea populației evacuate se înființaseră comisii de încartiruire, spații de locuire în diverse clădiri ale primăriilor, ale particularilor…Marele Cartier General este găzduit la localul Școlii Militare, iar în fața școlii se instalează comandamentul Corpului IV Armată. Regina cu toți copiii se mută strada Lăpușneanu în Casa Cuza, Barbu Știrbei în Copou, Ion I.C. Brătianu pe str. Lascăr Catargiu, iar I.G. Duca, Vintilă Brătianu și Vasile Morțun în Palatul Mitropolitan”, aşa descria Ion Bulei refugiul la Iaşi.
Iată cum descrie Sabina Cantacuzino, sora lui Ionel Brătianu, retragerea către Iași: „lumea înnebunise, toți își ascundeau ce aveau mai prețios, îl porneau la Iași și în urmă la Moscova; asemenea, arhivele, tablourile pinacotecii și ale colecțiilor particulare, dosarele de la Creditul Rural, tezaurul Băncii Naționale și cu el tot ce se putea de la particulari: argintărie, scule, hârtii de familie; toate cu garanția și după cererea Puterilor Aliate, ca să nu cadă în mâna vrăjmașului și ca instituțiile și ministerele să poată funcționa la Iași”.
Supraaglomerarea oraşului a creat efecte multiple, precum: apariția epidemiilor, cea mai cunoscută este cea de tifos; penuria de alimente; creșterea mortalității; imposibilitatea de a găsi un spațiu de locuit și altele.
În Jurnalul său de Război, regina Maria deplânge situația din Iași: “Orașul e plin până la refuz, cu o populație de zece ori mai numeroasă decât cea obișnuită, epidemiile se dezlănțuie din toate părțile, hrana se împuținează, aprovizionarea e aproape imposibilă…” Nici în descrierea lui I. G. Duca situația refugiaților nu părea mai fericită: „nu aveau haine, alţii erau desculţi, cerşeau de mâncare, cădeau de oboseală, se îmbolnăveau de frig, mureau pe la porţile hanurilor”.
Refugiaţii au fost găzduiți în casele particularilor, în poduri, în pivnițe, dar și în cămine, internate și cantine, în lăcașuri de cult și școli. Pentru cei mai puțin norocoși, s-au construit bărăci de lemn pe malul Bahluiului, acestea oferind minimul de confort. Au existat însă și persoane care s-au sustras de la obligații sau au profitat de situație pentru a se îmbogăți.
Lasă un răspuns