• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

Primăria Iaşi a girat lansarea unui volum care include texte conspiraţioniste

17 iulie 2020, scris de Redactia Lasă un comentariu

Colecţia de texte conspiraţioniste şi propagandistice reunită în volumul “Covid. Colivia noastră” (Editura Institutul European, 2020) a avut lansarea miercuri seară la Iaşi, într-un spaţiu pus la dispoziţie de o instituţie subordonată Primăriei. La eveniment, la care a luat cuvântul şi viceprimarul municipiului Iaşi, Radu Botez, au asusţinut discursuri în cheie conspiraţionistă câţiva dintre autori, conform bursa.ro

Lansarea cărţii vine în contextul creşterii zilnice a numărului de infecţii, inclusiv în judeţul Iaşi. Primarul Mihai Chirica, în subordinea căruia funcţionează Muzeul Municipal “Regina Maria”, a încercat constant să îi convingă pe ieşeni să respecte regulile de distanţare socială, atrăgând atenţia şi asupra fake-news-urilor distribuite de media şi legate de virus.

Cei mai mulţi dintre autorii de texte controversate din volum au lipsit, fiind prezent, însă, medicul Vasile Astărăstoae, unul dintre cei mai vocali contestatari ai măsurilor luate de Guvern pentru a bloca efectele virusului. “Este pandemia cu cel mai mic grad de periculozitate din istorie”, a spus Astărăstoae, care a adăugat că, dacă nu ar fi fost “presa isterică, isterizantă”, publicul larg nici nu ar fi ştiut despre existenţa Sars-Cov-2.

El a adus în sprijinul afirmaţiei sale indicele mic de mortalitate înregistrat printre cei infectaţi: 1,8%. Medicul ieşean a condamnat “măsurile disproporţionate, luate de frică” şi a vorbit despre “societatea nevrotică, care şi-a pierdut busola”. Un alt vorbitor, medicul Eugen Târcoveanu, a afirmat, cu referire la această pandemie, că reprezintă “o mare manipulare”.

Pentru mai multe detalii accesați bursa.ro

Din categoria: Local Etichete: Mihai Chirica, pandemie, Sars-Cov-2.

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva

4 octombrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi

18 septembrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași

14 septembrie 2023 By C. S.

Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

2 aprilie 2023 By C. S.

Ioan Bârliba, fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, anchetat în dosarul Tesloianu

4 martie 2023 By C. S.

RSS Ultimele stiri

  • Fără titlu
  • Fotbal: Sabah Baku s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor
  • Fotbal: Apollon Limassol, calificată în turul al treilea preliminar al Conference League
  • Tenis: Ghețu, Țurcanu și Pieleanu s-au calificat în optimi la Pitești (ITF)
  • Moto: Bulgarul Teodor Kabakciev a câștigat prologul la clasa Gold la Red Bull Romaniacs
  • VIDEO Bolojan: Guvernul a decis retragerea de la publicare a HG privind biodiversitatea având în vedere miza financiară din PNRR
  • VIDEO Bolojan: Memorandumul privind deblocarea posturilor în Sănătate s-a bazat pe realitățile din spitalele din România
  • Douglas Stuart și Marlon James, printre scriitorii selectați pe lista lungă a Booker Prize 2026
  • Peru: Învestită ca președintă a țării, Keiko Fujimori promite că se va limita la cei cinci ani ai mandatului
  • VIDEO Bolojan: Greva angajaților din Sănătate s-a bazat pe minciună și dezinformare legat de proiectul Legii salarizării

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Bară secundara

Articole recente

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
iulie 2026
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
« mart.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Copyright © 2026 · Foaia de Iași