• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

Ioan Bârliba, fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, anchetat în dosarul Tesloianu

4 martie 2023, scris de C. S. Lasă un comentariu

Fostul manager al Spitalului „Sf. Spiridon” a fost și el inclus de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în rețeaua Tesloianu. Ioan Bârliba este acuzat de neglijență în serviciu în formă continuată.

„Suspectul, în calitatea de fost manager al unității medicale, a semnat două adrese destinate Casei de Asigurări de Sănătate Iași, respectiv Direcției de Sănătate Publică Iași, prin care acesta accepta reutilizarea dispozitivelor medicale implantabile, îndeplinindu-și astfel în mod defectuos atribuțiile de serviciu, fără a se asigura cu privire la desfășurarea în condiții optime a activității în cadrul persoanei juridice publice și cu privire la faptul că interesele legitime ale pacienților erau protejate, girând acțiunile ilegale ale medicului inculpat (Dan Tesloianu, n.r.) care a operaționalizat rețeaua”, au anunțat procurorii.

Alături de Bârliba, este urmărit penal și Antoniu Petriș, fostul șef al Clinicii de Cardiologie în perioada 2017 – iulie 2022. Acesta este suspectat de abuz în servciu în formă continuată.

„Suspectul a avizat, cu încălcarea legislației în domeniu, un înscris conținând o listă de dispozitive, care puteau fi sterilizate (fiind menționate în primul rând stimulatoarele și defibrilatoare cardiace), în baza căruia s-a continuat sterilizarea unor dispozitive medicale de unică folosință în cadrul Secției Clinice Oftalmologie din cadrul unui spital din municipiul Iași. Totodată, suspectul a semnat și avizat în anul 2018, cu ignorarea și încălcarea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 961/2016 în vigoare la acea dată, două înscrisuri denumite «Protocol de recuperare a dispozitivelor implantabile de la pacienți decedați», precum și «Protocol de utilizare a dispozitivelor implantabile resterilizate (DIR) – în vederea eliminării oricăror riscuri suplimentare», care nu au fost înregistrate și avizate de către consilierul juridic al unității medicale”, susțin anchetatorii.

Sursa: Fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, Ioan Bârliba, anchetat în dosarul Tesloianu (ziaruldeiasi.ro)

Din categoria: Local Etichete: Ioan Barliba, Spitalul Sf. Spiridon

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva

4 octombrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi

18 septembrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași

14 septembrie 2023 By C. S.

Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

2 aprilie 2023 By C. S.

Ioan Bârliba, fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, anchetat în dosarul Tesloianu

4 martie 2023 By C. S.

RSS Ultimele stiri

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Bară secundara

Articole recente

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
iunie 2025
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
« mart.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Copyright © 2025 · Foaia de Iași