Alocuțiune rostită de moștenitorul la tron, principele Ferdinand, la punerea pietrei de temelie a Universității din Iași (28 aprilie 1892)
Desigur, nu clădirea, oricât de măreață, face meritul unei școli. Munca încordată și dragostea adevărului, acea flacără nemistuită, care însuflețește pe școlar și pe învățător, au făcut să iasă descoperiri minunate și frumuseți nepieritoare din cele mai smerite lăcașuri. Dar, în vremurile noastre, și desvoltarea științelor experimentale, clădirea înzestrată cu toate trebuincioasele științe, are și ea partea ei însemnată în răspândirea și propășirea culturei. Gândul de a înălța acestei universități un palat vrednic de dânsa nu este nou. La întruparea lui au luptat multe sârguințe, multe bune-voințe. Astăzi, el se înfăptuiește, și ziua în care nădăjduim să sărbătorim desăvârșirea lui nu este departe.
Regele este sigur că în acest palat, în care se vor despica tainele științei și se vor propovădui cu înțelepciune, adevăruri nepieritoare, care sunt temelia neclintită a statului, toate împodobite cu acel cald patriotism, fără care viața nu are preț, vor ieși nouile generații, oțelite pentru marea menire dăruită acestei țări.
Cu noile generații, într-o zi, și rog pe acel Atotputernic ca acea zi să vină cât mai târziu, voi avea și eu să aduc prinosul meu de muncă pentru întărirea, înălțarea și propășirea scumpei noastre Românii.
(Eugen Wolbe, Ferdinand I. Întemeietorul României Mari, traducere din germană de Maria și Ion Nastasia, editura Humanitas, București, 2004, p. 90-91.
Lasă un răspuns