• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

Vom putea face revelionul la restaurant? Autorităţile zic DA cu jumătate de gură

23 decembrie 2020, scris de Redactia Lasă un comentariu

Rata de infectare la nivelul municipiului a scăzut ieri, după mult timp, sub 3 la mie. Dacă nivelul şi tendinţa se vor menţine, pe 30 decembrie vor fi anunţate unele măsuri de relaxare. Cea mai aşteptată: redeschiderea spaţiilor interioare ale restaurantelor şi cafenelelor, scrie ziaruldeiasi.ro

Municipiul Iaşi a intrat ieri în scenariul galben, dar, deocamdată, nu vor fi adoptate măsuri de relaxare.

Potrivit Instituţiei Prefectului, rata de infectare la nivelul oraşului a ajuns ieri la 2,94 cazuri la o mie de locuitori. Ovidiu Mihăiuc, purtător de cuvânt al Prefecturii, a declarat ieri că măsurile specifice scenariului galben pot fi adoptate după data de 30 decembrie, dacă se va constata în continuare o scădere a ratei de incidenţă.

„În acest moment este în vigoare ultima hotărâre de prelungire a restricţiilor impuse de scenariul roşu, care poate fi schimbată săptămâna viitoare dacă această tendinţă de scădere va continua”, a declarat Mihăiuc.

Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro

Din categoria: Local, Național Etichete: pandemie, restaurant, revelion

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva

4 octombrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi

18 septembrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași

14 septembrie 2023 By C. S.

Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

2 aprilie 2023 By C. S.

Ioan Bârliba, fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, anchetat în dosarul Tesloianu

4 martie 2023 By C. S.

RSS Ultimele stiri

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Bară secundara

Articole recente

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
octombrie 2025
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
« mart.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Copyright © 2025 · Foaia de Iași