• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

A IV-a ediție de la Iași a Festivalului Iei – RomânIA Autentică

19 iunie 2020, scris de Ion Lasă un comentariu

Ieşenii sunt aşteptaţi, în perioada 22 – 28 iunie, cu ocazia sărbătorilor de Sânziene şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, la cea de-a IV-a ediţie de la Iaşi a Festivalului Iei – RomânIA Autentică.

Evenimentul, devenit tradiţional pentru comunitatea ieşeană, îşi doreşte promovarea pe plan naţional şi internaţional a valorilor autentice şi frumuseţii tradiţiilor populare româneşti, conform Agerpres.ro.

“Deşi în acest an măsurile de protecţie sanitară generată de pandemia COVID-19 nu permit organizarea unui spectacol de muzică şi dansuri populare, ieşenii şi turiştii sunt invitaţi să îmbrace ia românească, pentru a-şi manifesta ataşamentul faţă de valorile tradiţionale. Primăria Municipiului Iaşi şi partenerii instituţionali vor organiza o serie de manifestări pentru a marca, totuşi, Ziua Universală a Iei. Astfel, în holul central al Palatului Roznovanu va fi organizată expoziţia ‘Autenticitate, valoare, mesaj – Angela Moldovan’, care cuprinde costume populare, obiecte personale, distincţii şi fotografii din colecţia artistei”, menţionează organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.

Producătorii locali de obiecte de meşteşugărit şi artizanat, precum şi de produse alimentare vor putea fi întâlniţi în faţa Palatului Culturii, pe esplanada Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” şi pe zona pietonală a bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

În perioada 27 – 28 iunie, pe strada I. C. Brătianu va fi organizat un târg gastronomic cu mâncare tradiţională românească de frupt şi de post.

Atât la expoziţie, cât şi la celelalte târguri, “biletul de intrare” este ia.

“Primăria Municipiului Iaşi şi partenerii săi fac apel la ieşeni şi nu numai să vină îmbrăcaţi în ie la aceste evenimente. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Iaşi vor înmâna participanţilor îmbrăcaţi în ie şi câte un ecuson personalizat şi numerotat, astfel încât să existe o evidenţă a celor care au ales să îmbrace cămaşa tradiţională în această perioadă. Reamintim că, dacă la ediţia din 2017 municipalitatea a reuşit să împartă 10.720 de astfel de ecusoane, în 2018 cele 12.000 de ecusoane fuseseră deja distribuite până la ora 18.00, numărul total al participanţilor de atunci fiind de circa 30.000, iar în 2019 manifestările au atras peste 20.000 de persoane”, menţionează organizatorii, în comunicatul menţionat.

Pentru că în acest an adunările publice nu sunt posibile, conducerea Primăriei Municipiului Iaşi recomandă tuturor participanţilor să respecte strict măsurile de siguranţă sanitară.

“Numărul atât de mare al participanţilor la primele trei ediţii de la Iaşi ale Festivalului Iei – RomânIA Autentică a demonstrat că ieşenii, dar şi turiştii au asimilat şi au îndrăgit această autentică sărbătoare românească. Mai importantă decât numărul participanţilor a fost însă atmosfera de autentică şi frumoasă sărbătoare românească pe care a îmbrăcat-o Iaşul în fiecare ediţie. Trăim vremuri complicate, când nu ne putem manifesta bucuria aşa cum suntem obişnuiţi, dar îi invit şi în acest an pe ieşeni şi pe vizitatorii oraşului nostru să sărbătorim împreună în număr cât mai mare RomânIA Autentică!”, a declarat şi primarul Mihai Chirica, conform comunicatului.

Din categoria: Local Etichete: coronavirus, eveniment, Festivalului Iei, iasi

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Incendiu Galați: Un autobuz a fost complet mistuit de flăcări

22 februarie 2021 By C. Șoroagă

Arcadia va inaugura în 2021 un spital de recuperare cu 140 de paturi

16 februarie 2021 By C. Șoroagă

Senatoarea Diana Șoșoacă, indignată contra aglomerație din mall-uri: “AICI NU CIRCULA COVIDUL; DOAR OAMENII SI BANII!”

14 februarie 2021 By C. Șoroagă

8 persoane din familia lui Gabriel Musteață activează în cadrul ABA Prut Bârlad

13 februarie 2021 By C. Șoroagă

Părinții tânărului mort în urma accidentului din Uricani sunt de neconsolat

11 februarie 2021 By C. Șoroagă

RSS Ultimele stiri

  • ONU: O declaraţie a Consiliului de Securitate despre situaţia din Tigray a fost blocată de Rusia şi China
  • VIDEO #ExplorareMartiana: Roverul Perseverance a parcurs primii metri pe Marte
  • OMS: Directorul general cere continuarea susţinută a eforturilor de combatere a pandemiei
  • OMS: Directorul general cere continuarea susţinută a eforturilor de combatere a pandemiei
  • Tenis de masă: Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs, medaliaţi cu bronz la dublu mixt, în turneul de la Doha
  • Nicu Vlad, reales preşedinte al Federaţiei Române de Haltere
  • Prahova: Şofer băut implicat într-un accident cu 4 maşini, decedat în secţia de poliţie
  • Filme cu Charlie Chaplin, restaurate în 2K şi 4K, vor fi lansate în cinematografe din lumea întreagă
  • Elevii claselor a VIII-a şi a XII-a şi a XIII-a de liceu vor merge în continuare la şcoală
  • Elevii claselor a VIII-a şi a XII-a şi a XIII-a de liceu vor merge în continuare la şcoală

Tags

accident aeroport alegeri ATI bani Carol I Chirica CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Lețcani Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica Miroslava moarte noul coronavirus pandemie PNL politie poliția primar primarie Primul Război Mondial PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. UE USR USR-PLUS vaccin

Bară secundara

Articole recente

  • Avocat ieșean a făcut ravagii printre autoturismele locuitorilor din Rediu
  • Incendiu Galați: Un autobuz a fost complet mistuit de flăcări
  • Arcadia va inaugura în 2021 un spital de recuperare cu 140 de paturi
  • Senatoarea Diana Șoșoacă, indignată contra aglomerație din mall-uri: “AICI NU CIRCULA COVIDUL; DOAR OAMENII SI BANII!”
  • 8 persoane din familia lui Gabriel Musteață activează în cadrul ABA Prut Bârlad

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
martie 2021
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« feb.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Avocat ieșean a făcut ravagii printre autoturismele locuitorilor din Rediu
  • Incendiu Galați: Un autobuz a fost complet mistuit de flăcări
  • Arcadia va inaugura în 2021 un spital de recuperare cu 140 de paturi
  • Senatoarea Diana Șoșoacă, indignată contra aglomerație din mall-uri: “AICI NU CIRCULA COVIDUL; DOAR OAMENII SI BANII!”
  • 8 persoane din familia lui Gabriel Musteață activează în cadrul ABA Prut Bârlad

Tags

accident aeroport alegeri ATI bani Carol I Chirica CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Lețcani Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica Miroslava moarte noul coronavirus pandemie PNL politie poliția primar primarie Primul Război Mondial PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. UE USR USR-PLUS vaccin

Copyright © 2021 · Foaia de Iași