• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

„Amanta” îl înfundă şi mai tare pe Nichita. Încă cinci ani şi două luni de închisoare

30 septembrie 2020, scris de Redactia Lasă un comentariu

Puţin peste cinci ani de închisoare a primit fostul primar al Iaşului în dosarul “Amanta”, un dosar care se află pe masa judecătorilor tot de atâţia ani, scrie ziaruldeiasi.ro

 

Dacă sentinţa va rămâne definitivă în această formă, pedeapsa îi va fi contopită cu cea primită în dosarul “UTI – Semafoarele inteligente”. Cât va avea de făcut, în final?

De cinci ani au avut nevoie judecătorii de la Tribunalul Iaşi pentru a ajunge la o concluzie într-unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupţie din istoria Iaşului. Ieri, a venit sentinţa în dosarul “Amanta”, ancheta care în aprilie 2015 îl scotea din funcţie în cătuşe pe fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita.

 

Acesta a fost condamnat la 5 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de mai multe infracţiuni dintre cele pentru care a fost trimis în judecată de DNA. În acelaşi dosar, fostul său coloborator, Liviu Hliboceanu, ex-director al Poliţiei Locale, a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni de închisoare.

 

Cei doi trebuie să achite Poliţiei Locale 105.239,43 lei, cât au calculat judecătorii că a fost prejudiciul în acest caz.

Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro

Din categoria: Local Etichete: Gheorghe Nichita, iasi, Poliția Locală

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva

4 octombrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi

18 septembrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași

14 septembrie 2023 By C. S.

Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

2 aprilie 2023 By C. S.

Ioan Bârliba, fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, anchetat în dosarul Tesloianu

4 martie 2023 By C. S.

RSS Ultimele stiri

  • Fără titlu
  • Tenis: Elina Svitolina și Naomi Osaka, calificate în sferturi la Bad Homburg (WTA)
  • Tenis: Jasmine Paolini și Barbora Krejcikova, învinse în primul tur la Eastbourne (WTA)
  • Coreea de Nord: Kim Jong Un anunță că navele militare sunt în curs de a fi echipate cu arme nucleare
  • VIDEO Germania: Traficul feroviar este paralizat în urma unei defecțiuni la sistemul de comunicații
  • Tenis: Sebastian Gima s-a calificat în optimi la Intaro Open (challenger) de la Târgu Mureș
  • Fotbal - CM 2026: Anglia, ținută în șah de Ghana (0-0)
  • VIDEO Cuba: Raul Castro aduce un omagiu camaradului său de arme Ramiro Valdes
  • Fotbal - CM 2026: Cristiano Ronaldo, primul jucător care a marcat la șase Cupe Mondiale
  • SUA: Congresul adoptă o rezoluție simbolică pentru a cere retragerea forțelor americane împotriva Iranului

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Bară secundara

Articole recente

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
iunie 2026
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  
« mart.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Copyright © 2026 · Foaia de Iași