• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

Bilanţ negru în ATI, la Iași: 40% decedaţi la „Infecţioase“, 100% la „Neurochirurgie“

24 iulie 2020, scris de Iustin A. Lasă un comentariu

La Spitalul de Neurochirurgie au ajuns la Terapie Intensivă multe cazuri de bolnavi COVID-19 care aveau şi alte afecţiuni grave. Pe de altă parte, 5,7% dintre ieşenii spitalizaţi la Infecţioase au fost răpuşi de coronavirus.

Ieri, în cadrul Conferinţei Naţionale de Patologie Infecţioasă „SARS-COV-2 Provocarea Începutului de Mileniu 3“, Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ a susţinut prelegerea „Evoluţia infecţiei cu SARS COV2 în Centrul Regional Iaşi“.

 

Datele arată că majoritatea celor infectaţi şi internaţi fac parte din rândul populaţiei active. În acelaşi timp, numărul asimptomaticilor în perioada analizată este egal cu cel al pacienţilor cu forme medii şi grave.

 

Cei mai mulţi pacienţi de la „Infecţioase“ au avut vârste între 31 şi 50 de ani

 

 Potrivit datelor prezentate, în perioada 15 martie-30 iunie, la unitatea medicală au fost internaţi 1.197 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID19. Dintre aceştia, 934 au fost din judeţul Iaşi, 104 din judeţul Suceava, 68 din Neamţ, 31 din Botoşani, 30 din Bacău, 11 din Vaslui şi 19 din alte judeţe (respective Galaţi, Vrancea, Bucureşti, Tulcea, Buzău şi Prahova).

Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro

Din categoria: Local Etichete: COVID-19, iasi, Spitalul de Neurochirurgie

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

O adolescentă din Vaslui s-a sinucis, din cauza unei suferințe în dragoste

15 mai 2022 By C. S.

Căruţaşul luat de viitură a fost descoperit mort

15 mai 2022 By C. S.

Grindina a făcut dezastru în Dobrovăţ, deoarece fermierii au împiedicat lansarea de rachete antigrindină

14 mai 2022 By C. S.

Băiat de 12 ani, electrocutat în triajul unei staţii CFR

12 mai 2022 By C. S.

Ce mesaj a transmis Cristian Piedone, după condamnarea sa?

12 mai 2022 By C. S.

RSS Ultimele stiri

Tags

accident aeroport alegeri ATI bani Chirica CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica Miroslava moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie Primul Război Mondial PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Bară secundara

Articole recente

  • Primul termen al dosarului Skoda a început cu o amânare
  • O adolescentă din Vaslui s-a sinucis, din cauza unei suferințe în dragoste
  • Căruţaşul luat de viitură a fost descoperit mort
  • Grindina a făcut dezastru în Dobrovăţ, deoarece fermierii au împiedicat lansarea de rachete antigrindină
  • Băiat de 12 ani, electrocutat în triajul unei staţii CFR

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
mai 2022
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« apr.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Primul termen al dosarului Skoda a început cu o amânare
  • O adolescentă din Vaslui s-a sinucis, din cauza unei suferințe în dragoste
  • Căruţaşul luat de viitură a fost descoperit mort
  • Grindina a făcut dezastru în Dobrovăţ, deoarece fermierii au împiedicat lansarea de rachete antigrindină
  • Băiat de 12 ani, electrocutat în triajul unei staţii CFR

Tags

accident aeroport alegeri ATI bani Chirica CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica Miroslava moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie Primul Război Mondial PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Copyright © 2022 · Foaia de Iași