Avocata Monica Cioată a trecut prin momente cumplite înainte de a fi aruncată de la etajul 6 al blocului în care convețuia alături de iubitul său, avocatul Sebastian Felecanu.
Vecinii celor doi spun să că în noaptea cu pricina din apartament s-au auzit țipetele fetei, care părea că-și implora iubitul să n-o ucidă.
”Astfel, martorii care locuiesc în apartamentele situate dedesubt ori lateral faţă de apartamentul în care a avut loc conflictul, au declarat că în apartamentul numitului Felecanu Sebastian a avut loc un conflict, o femeie a ţipat de mai multe ori „de disperare, ca şi cum se temea de ceea ce voia să-i facă bărbatul”, a strigat de mai multe ori „Nu! Nu! Nu!, ca şi cum nu voia ceva”, iar la sfârşit s-a auzit un ţipăt: „Aaaa” şi o bufnitură’’, se arata in actele de urmărire penală.
Avocatul Sebastian Felecanu se pare că avea grave probleme cu consumul de alcool, astfel că ajungea să nu mai știe ce este cu el.
‘’Elocventă în acest sens este și filmarea realizată de victimă în timpul conviețuirii cu inculpatul, în care acesta urina pe un dulap din dormitor, în timpul nopții, când se afla și sub influența băuturilor alcoolice. De altfel, consumul de alcool pare să fie cel care este declanșator pentru manifestările agresive verbal și fizic ale inculpatului’’, au arătat judecătorii Curții de Apel, cei care au dispus arestarea lui Felecanu.
Lasă un răspuns