
Radu Părpăuţă, scriitor, traducător şi publicist, a redactat un text emoționat despre Iași, exprimându-și iubirea față de acest oraș căruia îi datorează „totul”, scrie ziaruldeiasi.ro
Iaşul a crescut în mine cum creşte o pîine în cuptor. Şi bune gospodine au pregătit cuptorul pentru copt: mătuşile mele, profesorii şi profesoarele din liceu şi facultate, prietenii, colegii, desigur iubita, viitoare soţie, care s-au adunat an după an şi au făcut cuptorul ieşean tot mai mare, şi mai cald, şi mai complex, încît acum pot spune, că, în afară de părinţi şi de satul în care m-am născut, Iaşul m-a plămădit, m-a copt şi m-a crescut în întregime, datorîndu-i aproape totul.
Uite aşa m-am copt, în amurgul Copoului, cînd soarele îşi prefirează ultimele raze călduţe prin frunzişul uriaşului arbore gingko din parcul Puşkin (azi Titu Maiorescu), loc pe care altădată îl numeam „la balenă”, după forma fântânii arteziene, care nu funcţiona mai niciodată şi care era locul de întâlnire predilect al studenţilor amorezaţi.
Şi asfinţitul leşios e salvat de valurile de blugi, care se revarsă la vale, spre statuia lui Eminescu, ce urmăreşte cu mâinile aduse a închinăciune frumuseţile filiforme şi mai trupeşe îmblugite. O mare albastră de blugi: şi spălaţi, şi prespălaţi, şi decoloraţi, şi frumos călcaţi, şi revoluţionar nespălaţi, şi „blugi lişenţî”, cum spunea moldovineşte colega mea din Siret, şi rupţi, şi flenduriţi dinadins, cu floricele, cu cănăfiori de mătase şi cu alte bibiluri.
Iar la blugi adidaşi, dar, fireşte, şi pantofi cu ţiu ascuţit şi cu toc, toc cât mai înalt (nu strâmba din nas, cititorule, acum tot mai puţini suntem aceia, care credem că blugii cu pantofi ultraeleganţi înseamnă ţopenie). Apoi poţi vedea pălăriile ridicate, pensionare, universecuriste, cu studii la Moscova, hiritisindu-se: „Omagii doamnei…”, „Ce bine-mi pare că…”, „Oooo, ce plăcereeee!”(când văd pălăriile astea în zi de alegeri coborînd pe Copou, ştiu că PSD-ul va ieşi iarăşi bine la Iaşi). Sau vezi şi cîte o rochie lungă, mai trecută, care de obicei se întâlneşte cu altă rochie trecută şi mohorîtă, ambele înzestrate cu limbi-elice, care, potrivit căilor neştiute ale Domnului, le umblă în gură de cîteva ori mai repede ca la celelalte făpturi, această morişcă însufleţindu-le oarecum viaţa cenuşie şi acrită.
Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro
Lasă un răspuns