Când și mai ales de ce ați intrat în politică?
Am intrat în PNL în februarie 1999, după ce cu doi ani înainte absolvisem Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Al.I. Cuza” și susținusem o teză de licență intitulată Guvernarea liberală, 1876-1888 (O perspectivă comparativă asupra politicii economice), scrie ziaruldeiasi.ro
Fascinat pe de o parte de liberali și de personalitatea lui I.C. Brătianu, dar și convins de faptul că politica reprezintă mecanismul prin care se pot schimba lucruri de care ești nemulțumit într-o societate, am decis să intru în politică.
Am încercat în toți acești ani să încurajez pe toți cei din jurul meu care cred că România poate și trebuie să arate altfel, să activeze în diferite forme asociative civice – eu însumi am făcut parte de-a lungul timpului din câteva – și nu în ultimul rând să se implice în politică.
România nu se poate transforma decât dacă oameni de bună-credință, cu experiență profesională se implică activ, dacă devin voci critice ale societății și încearcă, la un moment dat, să determine schimbările, transformările pe care le așteaptă.
Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro
Lasă un răspuns