
Mihai Chirica a ieșit de la Tribunalul Iași, unde s-a judecat termenul pentru contestația depusă de primarul Iași la controlul judiciar. Deși Chirica nu a dorit să facă declarații, avocatul acestuia, Marius Sebastian Striblea, s-a arătat încrezător, considerând că există șanse mari ca judecătorii să admită contestația împotriva controlului judiciar.
Marius Sebastian Striblea a declarat că DNA nu poate să-i interzică lui Mihai Chirica să exercite o funcție specială, așa cum este aceea de primar. Conform spuselor avocatului, Chirica nu va mai avea voie să oficieze căsătorii civile, să semneze documente care țin de dezvoltarea Iașului, dar nici să călătorească în afara țării în interes de serviciu. Prin urmare, nu va avea dreptul nici la indemnizație, care este sigura sa sursă de venit.
Am încercat să convingem instanţă că DNA nu poate înlătura un ales din funcția pe care o ocupă. Judecătorul a ieșit în pronunțare, urmându-se a se pronunța în această zi. Vom vedea dacă argumentele vor fi primite de judecător. Evident că lucrurile stau așa, statutul primarului este unul special, cu mai multe atribuții. În niciun caz nu se poate face această confuzie între funcție şi atribuții sau activități. Legea vorbește despre interzicerea unor activități în exercitarea căreia este suspectat că a săvârșit o infracțiune și nu o funcție. Funcția de primar, așa cum am arătat în instantă, este o multitudine de activități. Nu poţi să interzici întreaga funcție a primarului, interzicând în acelaşi timp să încheie căsătorii, să încheie contracte pentru primărie, pentru comunitate, să participe la ședințe de Consiliu Local, să se deplaseze în străinătate pentru interesul comunității. Sunt activități cu totul diferite, adevărat că fac parte din aceeași funcție, dar nu au nicio legătură cu dosarul în cauză. Evident că o interdicție care s-ar fi referit la coordonarea Direcției de Urbanism ar fi fost una care putea să pară cât de cât temeinică. Celelalte chestiuni sunt aberante, mai ales că prin această interdicție, primarul rămâne şi fără indemnizaţia care, conform legii, are dreptul. Singurul venit al primarului, a precizat avocatul lui Mihai Chirica la ieșirea de la Tribunalul Iași.
Speram ca nu se va întâmpla ca orașul nostru, un oraș curat, prin grija primarului, sa ajungă plin de gunoaie, sau sa se deregkeze transportul public, care in prezent este funcționpal,