• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

O fetiţă, în vârstă de 4 ani, a suferit arsuri oculare în timp ce se afla la o grădiniţă din Iaşi

5 mai 2022, scris de C. S. Lasă un comentariu

Joi, 5 mai 2022, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Copii “Sfânta Maria” din Iași s-a prezentat o fetiță, în vârstă de 4 ani, care suferise arsuri la nivelul globilor oculari, după ce a fost expusă la razele emise de o lampă UV. Accidentul nefericit a avut loc la Grădiniţa nr. 20 din Iaşi.

„Din informaţiile transmise de unitatea şcolară, marţi, 3 mai, copiii dintr-o grupă au fost expuşi razelor emise de lampa UV din clasă. Ieri, 4 mai, s-a constituit la nivelul unităţii o comisie de cercetare. Astăzi, în unitatea şcolară, s-au deplasat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. În funcţie de rezultatele verificărilor, se vor aplica sancţiunile maxime care se impun şi pe care le prevede legislaţia”, au menţionat reprezentanţii ISJ Iaşi.

Potrivit unor informaţii neoficiale, incidentul s-ar fi produs după ce cadrul didactic care predă de regulă la acea clasă a lipsit în ziua incidentului şi a fost înlocuit de către altcineva, care fie nu ştia de existenţa lămpii, fie nu cunoştea modul în care această lampă poate fi utilizată. De asemenea, tot din informaţii neoficiale, timpul de expunere la acea lampă nu ar fi fost unul foarte mare.

Lampa UV a fost achiziționată de către părinți la dorința acestora, fiind singurul dispozitiv de acest fel de la nivelul unității școlare.

Din categoria: Local Etichete: Gradinita nr. 20 Iasi, Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iași, UPU

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva

4 octombrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi

18 septembrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași

14 septembrie 2023 By C. S.

Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

2 aprilie 2023 By C. S.

Ioan Bârliba, fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, anchetat în dosarul Tesloianu

4 martie 2023 By C. S.

RSS Ultimele stiri

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Bară secundara

Articole recente

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
iulie 2025
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
« mart.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Copyright © 2025 · Foaia de Iași