
O nouă echipă de cadre sanitare din Republica Moldova pleacă luni în România pentru a ajuta la tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19, transmite Deschide.md.
Echipa care va ajuta la tratarea pacienților este formată din 20 de medici şi asistente medicale, la care se adaugă 7 paramedici. Aceştia vor pleca la spitalul modular din Leţcani, judeţul Iaşi, pentru a oferi suport lucrătorilor medicali români în lupta cu pandemia.
Personalul medical din Republica Moldova va înlocui echipa anterioară, care a petrecut la spitalul modular din Leţcani câteva săptămâni și acum urmează să revină acasă.
Citiți mai multe pe Republica Moldova a trimis o nouă echipă de cadre medicale la spitalul din Leţcani (ziaruldeiasi.ro)

Lasă un răspuns