• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

Tribunalul Iași: decizia de suspendare a cursurilor în municipiul Iași, nelegală

20 noiembrie 2020, scris de Iustin A. Lasă un comentariu

Tribunalul Iași a decis, în urmă cu puțin timp, că decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență prin care cursurile școlare față în față au fost suspendate în municipiul Iași a fost nelegală, scrie ziaruldeiasi.ro

Judecătorii au anulat, parțial, hotărârea 76 din 4 noiembrie 2020, prin care autoritățile județene stabileau ca elevii din municipiu să susțină cursurile doar online.

“Anulează în parte Hotărârea nr. 76/ 04.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, respectiv prevederile art. 8 şi art. 9 din hotărâre”, au decis, astăzi, potrivit unor surse, judecatorii ieșeni.

Decizia Tribunalului Iași nu este definitivă și nu produce efecte directe, deoarece judecătorii nu au fost de acord cu suspendarea celor doua articole, până la o decizie definitivă. Ulterior acelei hotărâri judetene, la nivel național, a fost emis un ordin prin care toate cursurile față în față au fost suspendate.

Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro

Din categoria: Local Etichete: cursuri școlare, iasi, Tribunal

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Incendiu Galați: Un autobuz a fost complet mistuit de flăcări

22 februarie 2021 By C. Șoroagă

Arcadia va inaugura în 2021 un spital de recuperare cu 140 de paturi

16 februarie 2021 By C. Șoroagă

Senatoarea Diana Șoșoacă, indignată contra aglomerație din mall-uri: “AICI NU CIRCULA COVIDUL; DOAR OAMENII SI BANII!”

14 februarie 2021 By C. Șoroagă

8 persoane din familia lui Gabriel Musteață activează în cadrul ABA Prut Bârlad

13 februarie 2021 By C. Șoroagă

Părinții tânărului mort în urma accidentului din Uricani sunt de neconsolat

11 februarie 2021 By C. Șoroagă

RSS Ultimele stiri

  • Concert şi două expoziţii - la galeria Celula de artă din Bucureşti
  • VIDEO Filmul Disney ''Raya and the Last Dragon'' invită publicul într-o aventură de inspiraţie asiatică
  • Franţa: Gruparea de extremă dreapta Generaţia Identitară a fost dizolvată de autorităţi
  • Rugby: Cupa Kiseleff va fi decernată câştigătoarei dintre România şi Rusia
  • Bihor: Descărcare arheologică în centrul municipiului Oradea, pe şantierul viitoarei parcări subterane din Centrul civic
  • Ministrul Aurescu l-a primit pe ambasadorul Arabiei Saudite, în vizită de rămas bun
  • Coronavirus: Rusia se aşteptă să ajungă la imunitatea de turmă până la vară
  • Coronavirus: OMS avertizează aeroporturile să nu ceară călătorilor adeverinţe de vaccinare împotriva COVID-19
  • Prahova: Autobuz cu 25 de persoane, implicat într-un accident pe DN 72
  • Suceava: Accident cu un microbuz şcolar la Arbore; 19 copii implicaţi

Tags

accident aeroport alegeri ATI bani Carol I Chirica CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Lețcani Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica Miroslava moarte noul coronavirus pandemie PNL politie poliția primar primarie Primul Război Mondial PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. UE USR USR-PLUS vaccin

Bară secundara

Articole recente

  • Avocat ieșean a făcut ravagii printre autoturismele locuitorilor din Rediu
  • Incendiu Galați: Un autobuz a fost complet mistuit de flăcări
  • Arcadia va inaugura în 2021 un spital de recuperare cu 140 de paturi
  • Senatoarea Diana Șoșoacă, indignată contra aglomerație din mall-uri: “AICI NU CIRCULA COVIDUL; DOAR OAMENII SI BANII!”
  • 8 persoane din familia lui Gabriel Musteață activează în cadrul ABA Prut Bârlad

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
martie 2021
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
« feb.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Avocat ieșean a făcut ravagii printre autoturismele locuitorilor din Rediu
  • Incendiu Galați: Un autobuz a fost complet mistuit de flăcări
  • Arcadia va inaugura în 2021 un spital de recuperare cu 140 de paturi
  • Senatoarea Diana Șoșoacă, indignată contra aglomerație din mall-uri: “AICI NU CIRCULA COVIDUL; DOAR OAMENII SI BANII!”
  • 8 persoane din familia lui Gabriel Musteață activează în cadrul ABA Prut Bârlad

Tags

accident aeroport alegeri ATI bani Carol I Chirica CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Lețcani Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica Miroslava moarte noul coronavirus pandemie PNL politie poliția primar primarie Primul Război Mondial PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. UE USR USR-PLUS vaccin

Copyright © 2021 · Foaia de Iași