• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Opinii
  • Local
  • Național
  • Mapamond
  • Oameni și locuri
  • Despre
  • Contact
Foaia de Iași

Foaia de Iași

pentru minte, inimă și comunitate

CFR Călători s-a autosesizat după ce un controlor a fost filmat în timp ce le spunea călătorilor că nu e pandemie și că poartă măști “de proști”

3 august 2020, scris de C. S. Un comentariu

CFR Călători a demarat o anchetă după ce un control, care nu purta mască protecţie, le-a spus călătorilor că nu există pandemie, iar cei care poartă masca, o fac “de proști”.

Controlorul a fost filmat luni dimineaţă, în trenul de pe ruta București-Constanța, în tren mai existau și câțiva călători care nu purtau măști, deși acestea sunt obligatorii.

Conform digi24.ro, CFR Călători s-a autosesizat, demarând o cercetare internă. Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Adrian Vlaicu, a declarat că: “CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu. Sancțiunile ce se vor aplica vor fi în conformitate cu legislația în vigoare. Masca de protecție este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu, cât și pentru călători”. Controlorul riscă chiar să-și piardă locul de muncă.

Dialog între controlorul de tren și mai mulți călători:

Călător: În situația de față este o pandemie, există o pandemie, iar această pandemie nu poate fi înlăturată…

Controlor de tren: Cine a declarat pandemia în țara asta? E declarată cumva pandemia în țara asta și eu nu știu?

Călător: Da, este pandemie.

Controlor de tren: Ba nu! Mai interesați-vă! În România, Ministerul Sănătății nu a declarat pandemie, vă rog frumos să vă interesați. Deci nu faceți niște afirmații care nu le înțelege nimeni. Pandemia în România nu este declarată de către ministrul Sănătății. Deci încă nu a declarat dacă este pandemie.

Călător: Atunci de ce purtăm măștile astea?

Controlor de tren: De proști, de aia, că nu le purtăm de deștepți, că dacă le purtam de deștepți…

Călător: Putem să le dăm jos? Am insuficiență respiratorie.

Controlor de tren: Din punctul meu de vedere, da. Pe mine nu mă deranjează.

Călător: Nu mi se pare corect. Unii poartă, alții nu. Vi se pare normal, vi se pare corect?

Călător: Eu port mască când am nevoie să port, acum nu pot să port. Haide să ne înțelegem să nu mai facem atâta scandal pentru o nimica toată.

Din categoria: Național Etichete: CFR Călători, COVID-19, mască de protecție, noul coronavirus

Reader Interactions

Comentarii

  1. Pelin Chirica a zis

    3 august 2020 la ora 16:56

    A luat că exemle pe, johannis,Orban și vela! Foarte bine,nu sunt ei cocoțați pe scaunele cele mai înalte ale țării!?Pe ășți indivizi să îi comentați și amendați!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva

4 octombrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi

18 septembrie 2023 By C. S.

Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași

14 septembrie 2023 By C. S.

Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

2 aprilie 2023 By C. S.

Ioan Bârliba, fostul manager de la spitalul “Sf. Spiridon”, anchetat în dosarul Tesloianu

4 martie 2023 By C. S.

RSS Ultimele stiri

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Bară secundara

Articole recente

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Arhive

Categorii

  • Fără categorie
  • Local
  • Mapamond
  • Național
  • Oameni și locuri
  • Opinii
iunie 2025
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
« mart.    

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Foaia de Iași

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Pacienţii de la Spitalul Sf. “Spiridon” se pot, acum, programa mult mai uşor la consultaţii
  • Caz unic în România! O tânără de 34 de ani a ajuns la Maternitatea “Cuza Vodă” cu dureri groaznice fără să ştie însă că nicio pacientă nu s-a confruntat cu așa ceva
  • Prof. dr. Daniel Timofte este din nou manager la Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
  • Prof. dr. Daniel Timofte a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului “Sf. Spiridon” Iași
  • Ştefănel Roman, adolescentul de 16 ani care s-a electrocutat după ce a căzut de pe o pasarelă pietonală, a încetat din viață

Tags

accident accident rutier alegeri ATI AUR bani CJ Copou coronavirus Cosette Chichirău Costel Alexe Covid COVID-19 crimă DIICOT DNA DSP guvern iasi Klaus Iohannis Ludovic Orban Maricel Popa Marius Bodea mască de protecție Mihai Chirica moarte noul coronavirus pandemie Piața Unirii. PNL poliția primar primarie primăria Iași PSD Romania scoala spital Spitalul de Boli Infectioase. Ucraina UMF Iași Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi USR-PLUS vaccin Vladimir Putin

Copyright © 2025 · Foaia de Iași