Primul convoi cu tehnică militară americană va ajunge la Bucureşti în jurul orei 1,00, în noaptea de joi spre vineri, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
MApN precizează că autotrailerele cu echipament militar vor forma două coloane separate. Prima coloană, de aproximativ 18 trailere, a plecat din Sibiu, în jurul 10,45, spre Râmnicu Vâlcea. Timp de 9 ore, persoanele care operează transportul se vor odihni, urmând să plece din Râmnicu Vâlcea la ora 22,00, joi seară.
În ceea ce priveşte traseul către Bucureşti, coloana va străbate A1, Centura Nord, A2, iar ora estimată pentru ajungerea la Bucureşti a primei coloane este 1,00, în dimineaţa zilei de vineri. MApN transmite că, potrivit estimărilor, prima coloană poate ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri, între orele 5 şi 6 dimineaţa.
Cea de-a doua coloană va porni de la Nădlac vineri, în cursul dimineţii, pe acelaşi traseu. Se crede că aceasta va ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri seară.
Primele elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat în România miercuri seară, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad. TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).
Lasă un răspuns