La 21 iulie 1821, se năştea la Mircești, Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, folclorist, om politic și diplomat. Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și a Elenei. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut la Mircești și Iași, primele lecții luându-le de la un dascăl grec, iar apoi de la profesorul maramureșean Gherman Vida. Câțiva ani mai târziu, Vasile Alecsandri a fost înscris la pensionul lui Victor Cuenim, unde a studiat alături de marele om politic Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo. A studiat pentru o vreme la Paris, unde, în anul 1835, și-a luat bacalaureatul. Apoi, a urmat cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a reușit însă sa o finalizeze. De asemenea, a avut câteva încercări de a studia dreptul și medicina, soldate însă fără succes.
Între anii 1839 și 1846 a ocupat un post în administrație. În această perioadă începe să-și cultive și talentul literar, scriind: Marie, Zunarilla, Les brigands, Le petit rameau şi Serata. În 1840 îşi începe activitatea de dramaturg, activitate care avea să-i aducă cea mai mare recunoaștere. De asemenea, în această perioadă, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, se află la conducerea teatrului din Iași. În anii 1842, după o călătorie în munții Moldovei, Alecsandri descoperă valoarea artistică a poeziei populare, din această perioadă datând și primele sale poezii în limba română. În anul 1840, publică nuvela Bucheti în Revista „Dacia literară” şi piesa de teatru Farmazonul din Hîrlău.
În anul 1844, colaborează cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica la editarea săptămânalului Propășirea, unde vor apărea și versurile poetului, mai târziu acestea fiind incluse în ciclul Doine și lăcrămioare. După înfrângerea Revoluției Pașoptiste, Vasile Alecsandri este exilat, iar după ce petrece un timp în Austria și Germania se stabilește la Paris, unde petrece un an în exil. Întors în Principate ia parte alături de fruntașii generației sale la luptele pentru unire, fiind un acerb susținător al lui Alexandru Ioan Cuza.
În anul 1860 se stabilește definitiv la Mircești, însă va petrece lungi perioade de timp la Sinaia, fiind colaborator al reginei Elisabeta, dar și în străinătate, pe timpul misiunilor diplomatice. În anul 1882 este ales președinte ale secției de literatură a Academiei Române. În anul 1885 este numit ministru plenipotențiar al României la Paris, funcție ce o va exercita până în anul 1890.
În ceea ce priveşte viaţa personală, trebuie amintit că în anul 1845 se îndrăgosteşte de Elena, sora lui Costache Negri, însă povestea celor doi tineri va sfârşi tragic, Elena murind doi ani mai târziu. În amintirea sa, Alecsandri a scris poezia Steluţa. Se pare că Elena era una dintre frumeţile vremii: „Când intra la serate, însoțită de sora sa Catinca, gătite amândouă și împodobite în rochii de bal, se năștea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă, burboniană și plină de mândrie. Prin firea și noblețea aspirațiilor ei, era suflet din sufletul lui Vasile Alecsandri” notează N. Pătraşcu în Icoane de lumină.
În 1855 o întâlneşte pe Paulina Lucasievici, urmând ca peste doi ani să i se nască o fată. Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, la Mircești, în urma unei grele suferințe.
Lasă un răspuns