Statuia Independenței este dispusă în Piața Independenței, în fața Policlinicii Mari. Aceasta a fost realizată de soții Gabriela Manole-Adoc și Gheorghe Adoc, proiectul fiind premiat la un concurs național din 1975, care s-a desfășurat la la Casa Scânteii din București. Prin intermediul acestui concurs se dorea ridicarea a șapte monumente care urmau să aniverseze împlinirea a 100 ani de la proclamarea independenței României.
Astfel, Statuia Independenței avea menirea de a comemora împlinirea a 100 de ani de la proclamarea Independenței României. Monumentul a fost inaugurat însă mai târziu, în 1980, în prezența cuplului Ceaușescu.
Statuia Independenței măsoară 17 metri înălţime (11m statuia și 6m soclul), este prima reprezentare figurativă a Independenței în arta monumentală românească, luând chipul unei eroine ce ține deasupra capului steagul victoriei. Între eșarfa și partea superioară a corpului femeii, se sugerează conturul geografic al României Mari.
Cele 6 basoreliefuri de bronz de pe soclul de travertin prezintă momente din Războiul de Independență. Acestea sunt montate astfel: trei în dreapta (Venirea prințului străin în țară, Carol I; Proclamarea Independenței; Trecerea Dunării) și trei în stânga (Chemarea la Luptă; Marea biruință a drapelelor românești; Cucerirea redutelor de la Grivița și Plevna și Capitularea armatei turcești a lui Osman Pașa).
Iniţial pe socul statuii era amplasat un citat al lui Nicolae Ceauşescu, care suna astfel „Eroismul înaintașilor de acum un secol va trăi veșnic în conștiința profund recunoscătoare a întregii națiuni, iar opera făurită cu sângele lor, de generațiile de la 1877, va străluci întotdeauna în istoria noastră, ca una din cele mai mari izbânzi pe drumul libertății, progresului, independenței și fericirii poporului român”.
În anul 1922, după dorința inițială a sculptorilor, respectivul citat a fost înlocuit cu cel prezent: „Independența e suma vieții noastre istorice”.
Lasă un răspuns