
Cifre de-a dreptul alarmante obținute de la autorităţile medicale care se ocupă de pandemie. Spun acestea că, în ultima perioadă, în medie, 15 persoane la fiecare 25 de depistaţi pozitiv la testele Covid-19 au fost anterior în concediu la mare ori, în puţine cazuri, în staţiuni montane aglomerate, scrie ziaruldeiasi.ro
Aşa s-a ajuns că, în acest moment, familii întregi întoarse din concediu sunt internate în spital, toţi infectaţi. Medicii cred că, cel mai uşor, virusul poate fi luat din localuri, unde igienizarea lasă adesea de dorit în condiţii de aglomeraţie.
Unii ieşeni au luat însă după ce au stat în concediu la cort. „Da, dar tot au fost să mănânce undeva, sau la Peco”, adaugă medicii. O altă observaţie a autorităţilor medicale: cei mai mulţi infectaţi sunt din rândul celor ce au fost în concediu în ţară, nu în străinătate
ALARMANT! Surse din cadrul Consiliului Judeţean pentru Situaţiii de Urgenţă Iaşi au declarat că, în ultima perioadă, în medie, 15 persoane la fiecare 25 de noi bolnavi de COVID-19 raportaţi zilnic au contactat virusul fie pe litoral, la mare, în cele mai multe cazuri, fie în staţiuni montane aglomerate, în câteva cazuri.
Ceea ce înseamnă, practic, 2 pozitivi din 3 care au fost recent în vacanţă şi au venit infectaţi. Sau, în procente, 60 la sută. În acelaşi timp, la nivelul judeţului au apărut posibile noi focare de infecţie. Ieri, pentru Iaşi, Inspectoratul Naţional de Sănătate Publică a raportat 28 de noi cazuri.
Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro
Lasă un răspuns